Nebun acela care stringe din dinti impotriva trecutului, care e ireversibil, bloc de granit. Primeste aceasta zi asa cum iti e data, in loc sa lupti cu ireparabilul. Ireparabilul nu are inteles, caci e comun oricarui trecut. si cum nu exista scop atins, ciclu inchis sau epoca incheiata, decit pentru istoricii care au inventat aceste diviziuni, cum ai putea regreta ceea ce au inventat aceste diviziuni, cum ai putea regreta ceea ce nu s-a implinit si nu se va implini niciodata – caci sensul tuturor lucrurilor nu sta in proviziile pe care le string si consuma sedentarii, ci in caldura transformarii, a mersului sau a dorintei? Iar cel care a fost batut si-si revine sub calciiul invingatorului e mai victorios in ochii mei decit cel care se bucura de victoria de ieri ca un sedentar de proviziile sale, indreptindu-se deja spre moarte. Servus, Blogolume! Dana m-a invatat pasii… marunti. Bucurii. Respiratie! Brush… m-a indemnat la un soi de revolta… Si nu o data inteleg citindu-i documentatele istorii muzicale ca nu este suficient sa stii ci sa si… simti! Alt ragaz, la Anca, cu o… comedie de proportii… La Vania e prea cald pentru luna mai… Greu sa mai deslusesti… sensul vietii! ;)
This slideshow requires JavaScript. Si au fost niste zile de… verde. Verde exploziv, naucindu-mi retina. Primul verde adevarat de anul asta. Verde cu oxigen si putina liniste. Si iarba. Da, am ascultat-o. Nu a fost usor dar am gasit locul in care s-o gasesc si sa se lase ascultata. Si au fost niste zile de oxigen si de joaca. Nu din belsug ci cit sa le simt gustul. Verdelui, ierbii, oxigenului… La Cheile Rasnovei, intr-un loc ascuns stiut de mine de mult… Inainte de ziua verde a mai fost, pret de citeva ore, o incercare. Un soi de izlaz larg, prafuit, fara umbra. Sufocant, aglomerat, fumegind, sfiriind… Locuinte lacustre, tiribombe, petece de apa, inghesuiala, gratare… Circ, barci, banci rasturnate, vata pe bat, popi… Scinduri, bete infipte-n pamint, corturi, varuite in culori imposibile…Neterminate, toate in arsita… Natura-parc, langa Chichis, cel mai intins parc de distractii din Romania. Poate va fi cindva… Pina atunci… bilci… (In fotografii am incercat sa scot… ceva sa rasfete ochiul…) Si acolo, in petecul de oxigen i-am (re)citit ierbii dintr-o carte mereu noua si surprinzatoare pentru mine, la fel ca acum mai multi ani: Citadela lui Saint-Exupéry. Si i-am citit ierbii de acolo asa: Iti impartasesc acelasi secret. Intreg trecutul tau nu este decit o nastere, asemenea, pina astazi, evenimentelor imperiului. Iar daca regreti ceva, esti tot atit de absurd ca acela care regreta ca nu s-a nascut in alta epoca, sau ca, fiind inalt, nu e scund, sau ca nu traieste in alt loc, si care ar afla in visurile sale absurde izvorul deznadejdii lui de fiecare clipa. Nebun acela care stringe din dinti impotriva trecutului, care e ireversibil, bloc de granit. Primeste aceasta zi asa cum iti e data, in loc sa lupti cu ireparabilul. Ireparabilul nu are inteles, caci e comun oricarui trecut. si cum nu exista scop atins, ciclu inchis sau epoca incheiata, decit pentru istoricii care au inventat aceste diviziuni, cum ai putea regreta ceea ce au inventat aceste diviziuni, cum ai putea regreta ceea ce nu s-a implinit si nu se va implini niciodata – caci sensul tuturor lucrurilor nu sta in proviziile pe care le string si consuma sedentarii, ci in caldura transformarii, a mersului sau a dorintei? Iar cel care a fost batut si-si revine sub calciiul invingatorului e mai victorios in ochii mei decit cel care se bucura de victoria de ieri ca un sedentar de proviziile sale, indreptindu-se deja spre moarte. Servus, Blogolume! Dana m-a invatat pasii… marunti. Bucurii. Respiratie! Brush… m-a indemnat la un soi de revolta… Si nu o data inteleg citindu-i documentatele istorii muzicale ca nu este suficient sa stii ci sa si… simti! Alt ragaz, la Anca, cu o… comedie de proportii… La Vania e prea cald pentru luna mai… Greu sa mai deslusesti… sensul vietii! ;)
Nebun acela care stringe din dinti impotriva trecutului, care e ireversibil, bloc de granit. Primeste aceasta zi asa cum iti e data, in loc sa lupti cu ireparabilul. Ireparabilul nu are inteles, caci e comun oricarui trecut. si cum nu exista scop atins, ciclu inchis sau epoca incheiata, decit pentru istoricii care au inventat aceste diviziuni, cum ai putea regreta ceea ce au inventat aceste diviziuni, cum ai putea regreta ceea ce nu s-a implinit si nu se va implini niciodata – caci sensul tuturor lucrurilor nu sta in proviziile pe care le string si consuma sedentarii, ci in caldura transformarii, a mersului sau a dorintei? Iar cel care a fost batut si-si revine sub calciiul invingatorului e mai victorios in ochii mei decit cel care se bucura de victoria de ieri ca un sedentar de proviziile sale, indreptindu-se deja spre moarte. Servus, Blogolume! Dana m-a invatat pasii… marunti. Bucurii. Respiratie! Brush… m-a indemnat la un soi de revolta… Si nu o data inteleg citindu-i documentatele istorii muzicale ca nu este suficient sa stii ci sa si… simti! Alt ragaz, la Anca, cu o… comedie de proportii… La Vania e prea cald pentru luna mai… Greu sa mai deslusesti… sensul vietii! ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu