Toamna este o a doua primavara, cand fiecare frunza e o floare. Am pornit ziua de azi cu acest rind al lui Camus scos de pe net. Stiam ca 7 noiembrie este si ziua in care s-a nascut Albert Camus si cum nu reusesc sa ma lecuiesc din a incercui in calendar anumite zile, cum as fi putut sa nu-mi manifest manierismul si de data asta glosind tocmai despre Camus?! Revenita pentru o zi, toamna, azi, chiar vrea sa imi arate din nou ca am judecat-o strimb alintindu-ma cu frunze luminate si soare cald. Soarele cade acum blind pe masuta pe care am stivuit toate cartile lui Camus tocmai scuturate de praf. Cred ca am gasit tratamentul pentru a aluga mohoririle zilelor, destule, din urma: toamna de o zi si vindecarea de ispita oricaror sperante insuflata de Camus. Nu mai tin minte cind am citit Ciuma, dar stiu ca a fost una dintre cartile care au incercat sa ma limpezeasca, intr-o vreme… Si imi dau seama acum ca am pierdut pe drum acea limpezire si ca ar trebui sa o apuc inapoi ca sa innod firul de unde s-a rupt. Cunosteam epidemia din Oran si sobolanii si scepticismul doctorului Rieu printr-o lectura obligatorie care ma revolta prin imagini si totusi atunci imi dicta ca revolta ar fi inutila in fata unui rau dat. Ciuma a fost insa numai cirligul cu care Camus avea sa-mi ravaseasca gindurile si sabloanele timpurii gata sa mi se pravaleasca in minte la lecturile lui ulterioare. Apoi am gasit in Caiete aceste fraze: Sa nu ma despart de lume. Nu ne ratam viata atunci cand o aducem la lumina. In toate situatiile, nenorocirile, deziluziile, caut din rasputeri sa restabilesc contactele. Si chiar in aceasta tristete din mine, cata sete de iubire si ce betie la simpla priveliste a unei coline in aerul serii. Contacte cu tot ce este adevarat, in primul rand natura, apoi arta celor care au inteles, si propia mea arta daca voi fi in stare. Daca nu, lumina si apa si exaltarea inca se mai afla in fata mea, si buzele umede ale dorintei. Deznadejde surazatoare. Fara iesire, dar practicnd neintrerupt o stapanire pe care o stim zadarnica. Esentialul: sa nu ne pierdem acea parte din noi insine care doarme in lume. Iar din Mitul lui Sisif am aflat cum Cei tristi au doua pricini: ignoranta sau speranta. Don Juan stie si nu spera, fapt pe care il recunosc dare pe care, inca mi-e greu sa-l practic. Ceva mai tirziu, Camus ma invata abecedarul revoltei, din primele rinduri ale Omului revoltat:  Ce este un om revoltat? Un om care spune nu. Dar refuzul sau nu inseamna renuntare: caci el este un om care, la inceput, spunea da. Un scalv care toata viata a primit ordine considera la un moment dat inacceptabila o noua porunca. Care este continutul acestui nu? El inseamna, de exemplu, lucrurile au durat prea mult, pina aici!, ai mers prea departe si, in plus, exista o limita peste care nu vei trece (…) Revolta nu functioneaza fara sentimentul ca tu insuti, intr-un anume fel si intr-o anume privinta, ai dreptate. Prin asta, sclavul revoltat spune in acelasi timp si da si nu. (…) El demonstreaza cu incapatinare ca exista lucruri care merita sa… care se cuvin aparate. Si trebuie sa recunosc ca inca nu stiu sa spun Nu! Iar colectia de citate ar putea continua la nesfirsit, fiecare pretext pentru alte… dari de seama. In cele din urma, intorcindu-ma la Ciuma, am inteles de ce E rusinos sa fii fericit singur… P.S.: Ce altceva, mai in ton, decit un Deep Purple memorabil? About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related