filling the pots of illusion

…si de cateva zile incoace ma trezesc cu gandul ala pe jumatate lucid, pe jumatate confectionat din hartia creponata a celor 4-5 vise pe noapte, fara legatura unul cu altul care promit raspunsuri esentiale (ramase, ca tot ce inseamna-in dictionarul meu personal- promisiune, in suspensie, ca "nimic nu s-a intamplat, refuz lumea asta in care… si ceea ce vechii greci si o hoarda de ganditori si cvasi-ganditori au numit hamartia…pe care o gandesc si vizualizez in puncte de suspensie, pentru ca asa vorbeste, in eterne puncte de suspensie si-n idei pe care nu le poate duce la bun sfarsit si care se plimba teapana printre mormintele pline sau goale ale atator lucruri de care m-am atasat si oameni pe care uneori i-am avut- desi poate ca verbele ar trebui aplicate invers, poate ca asta a fost esecul acestui gen de medicamentatie cu afectiune & nuantele ei, fatalitatea cu accent neutru si o morga imperturbabila, de vanzatoare la raionul de copii, cunoscand dimensiuni si necesitati pe care ei nu le pot exprima cu voce tare sau pe care nici nu le pot constientiza deloc, si daca ma mai chinui mult s-o iau in deradere o s semene cu o potentiala chelnerita din "umbra de noapte", atat de intepata si de voit morbida de parca i-ai fi varat un morcov in cur." gandul e mai lung si mai ramificat de-atat, uneori. dar intotdeauna gloomy, ca lumina care se strecoara printre cutele cearsafului- cu cat mai multe, cu atat mai edificatoare pentru intensitatea si coloratura somnului, prezent, dar nesfarsit de chinuitor.