Cum, Mare, si tu imi apari albita de vreme, ninsa pe pleoape, la tample, cu argint in priviri si suras dragastos pe buzele-ti vinetii? Pana si tu…? Cat de multe povesti ai strans intre timp si le-ai tinut doar pentru tine, aruncand doar sporadic spre tarm cate un prolog/monolog/epilog spalat de grele amintiri si curatat de algele relei uitari… Cat de adanc ti-a incaruntit fruntea si ce de broboane alb-viorii ai adunat pe cutele valurilor, aducand la mal soaptele de iubire ale unor miri pregatiti, insa niciodata nuntiti… Si azi spui povesti, dar cine sa te mai auda, sa te mai creada, cine sa-si aminteasca? In acea seara alburie, in loc de “la buna vedere”, ti-am soptit ceva, la malul tau atat de cald si de primitor. Ceva ce numai tu ai auzit si ai inteles. Sa-mi porti, frumoaso, secretul in larg, sa-l aduci bland la mal cand va fi vremea lui, iar de fiecare data cand soarele mi te va mangaia lin pe sub perdele de nori, sa stii ca cineva, departe, isi aminteste, lacrimand si zambind, de o briza sarata, inspirat respirata de la un tandru balcon.
Nu mai vazusem niciodata pana atunci o mare alburiu-violeta. Cerul se unea cu apa la orizont, asta anticipasem deja, dar parca exista un “element in plus” de care nu stiam. Am privit printre ceturi, peisajul era atat de frumos incat nu mai distingeam daca ceata apartinea marii ori ochilor mei. Am zabovit intrebandu-ma ce anume era diferit fata de cum o stiam eu. Pescarusii amutisera in seara aceea. Si asa i-am auzit destul de rar in acel scurt popas, poate tocmai pentru ca venisem deja cu sufletul plin de glasul lor ravasitor, iar atunci, chiar daca mi-ar fi vorbit, nu le-as fi deslusit cantul. Briza imi amintea de mirosul sarat pastrat – in nari si-n camari bine ascunse ale sufletului – de la ultima, oarecum, ‘intrevedere’ cu ea. Culoarea marii din acea seara avea sa-mi patrunda in minte, in inima, in oase si-n vene, lasand un semn adanc incrustat in memoria tuturor dorurilor dorite odinioara a fi implinite. Nu mi-am dat seama decat tarziu ca tocm ai Soarele ce apunea timid, delicat, ascuns dupa perdeaua fina de nori era acel “element in plus” ce daruise marii culoarea cald violet, cardinal estompat si ingemanat cu un bleu ciel cu tente grizonate. Cum, Mare, si tu imi apari albita de vreme, ninsa pe pleoape, la tample, cu argint in priviri si suras dragastos pe buzele-ti vinetii? Pana si tu…? Cat de multe povesti ai strans intre timp si le-ai tinut doar pentru tine, aruncand doar sporadic spre tarm cate un prolog/monolog/epilog spalat de grele amintiri si curatat de algele relei uitari… Cat de adanc ti-a incaruntit fruntea si ce de broboane alb-viorii ai adunat pe cutele valurilor, aducand la mal soaptele de iubire ale unor miri pregatiti, insa niciodata nuntiti… Si azi spui povesti, dar cine sa te mai auda, sa te mai creada, cine sa-si aminteasca? In acea seara alburie, in loc de “la buna vedere”, ti-am soptit ceva, la malul tau atat de cald si de primitor. Ceva ce numai tu ai auzit si ai inteles. Sa-mi porti, frumoaso, secretul in larg, sa-l aduci bland la mal cand va fi vremea lui, iar de fiecare data cand soarele mi te va mangaia lin pe sub perdele de nori, sa stii ca cineva, departe, isi aminteste, lacrimand si zambind, de o briza sarata, inspirat respirata de la un tandru balcon.
Cum, Mare, si tu imi apari albita de vreme, ninsa pe pleoape, la tample, cu argint in priviri si suras dragastos pe buzele-ti vinetii? Pana si tu…? Cat de multe povesti ai strans intre timp si le-ai tinut doar pentru tine, aruncand doar sporadic spre tarm cate un prolog/monolog/epilog spalat de grele amintiri si curatat de algele relei uitari… Cat de adanc ti-a incaruntit fruntea si ce de broboane alb-viorii ai adunat pe cutele valurilor, aducand la mal soaptele de iubire ale unor miri pregatiti, insa niciodata nuntiti… Si azi spui povesti, dar cine sa te mai auda, sa te mai creada, cine sa-si aminteasca? In acea seara alburie, in loc de “la buna vedere”, ti-am soptit ceva, la malul tau atat de cald si de primitor. Ceva ce numai tu ai auzit si ai inteles. Sa-mi porti, frumoaso, secretul in larg, sa-l aduci bland la mal cand va fi vremea lui, iar de fiecare data cand soarele mi te va mangaia lin pe sub perdele de nori, sa stii ca cineva, departe, isi aminteste, lacrimand si zambind, de o briza sarata, inspirat respirata de la un tandru balcon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu