Grabiti suntem cam toti. Si zilnic. Facem ochi dimineata, ne varam undeva dildo-ul dotat cu treburi urgente si-o tinem tot intr-o trepidatie – fara noima si orgasm – pan’ la culcare. Dar machiavelici? Adica si rai si dastepti? Cam cati or fi? Si cam catora le-o da… gura sa recunoasca asta in auzul tuturor? La intersectia bulevardului Brasov cu Timisoara din Bucuresti (iaca, trei nume de orase intr-unul singur, ca sa nu uitam ca traim in Romania, probabil…! ), mai precis pe linia lui 41 si la o azvarlitura de poseta Hermes de Plaza Romania, e o intersectie intens si cam aiuristic circulata. Cu semafoare setate in faze aparent aleatorii si, deci, greu de anticipat. Nici pana-n ziua de azi nu ne-am lamurit nici eu, nici ceilalti pietoni, nici soferii de pe anumite benzi cine cui da prioritate si cand. Coboram din 41 si ne pregatim sa traversam. Pentru noi, semaforul e rosu. Asteptam cuminti. Pentru automobile, verde. Logic, masinile isi vad de drum. Dispare culoarea rosie a semaforului pentru masini. Ramane rosu pentru noi, pietonii. Noi continuam sa stam cuminti, cam fara tragere de inima, frematand usurel din picioare. Doar masinile de pe banda centrala se opresc. Cele de pe banda 1 fac dreapta. Cele de pe banda 3, stanga. Semaforul nostru continua sa indice rosu. Al soferilor se inverzeste. Si atunci toate masinile de pe cele trei benzi tasnesc in claxoane (ale alora mai grabiti pentru cei mai adormiti) si in linie dreapta spre pasaj. Noi, pietonii, ne uitam cam nedumeriti unii la altii. Intre timp, a mai coborat o transa de pietoni din 41, care, pare-se, circula nepermis de bine cand nu trebuie… Ne inghesuim claie peste gramada – ne expiram miresme „diafane”-n ceafa si ne transferam sudori cleioase de la bluzite spre tricouri si viceversa – strecurandu-ne printre grilajele separatoare, pe insulita-pasarela devenita brusc neincapatoare. Secventa se repeta. Semaforul nostru continua sa ramana rosu, cel al masinilor isi pierde orice culoare, apoi se face rosu, din nou banda 1 – dreapta, banda 2 – stationare, banda – 3 stanga. Presimtim inevitabilul. Semaforul lor se va face verde. Al nostru va ramane de-a pururi rosu. Noi, ca prostii – prizonieri intr-un vesnic stand-by. Si se apropie un alt 41 . Exasperat, un pusti la vreo 17-18 tasneste din spate pe langa mine, cat pe ce sa fie luat in bot de un Audi negru, prafuit, pregatit sa vireze stanga. Soferul franeaza cu scartait. Si jet spurcat de folclorisme dambovitene. Pustiul incetineste pasul pe banda safe de stationare si isi primeste destul de indolent balacareala. -         Bai, inconstientului, terci te faceam daca… -         Asta e, il sfideaza pustiul, sunt machiavelic si grabit.

Orice cuplu isi doreste ca la botez sa aiba parte de cele mai bune conditii, motiv pentru care acest eveniment este planuit cu minutiozitate, iar printre cele mai importante detalii de care trebuie sa se tina cont este alegerea salii potrivite, a meniului, intocmirea listei de invitati si, bineinteles, alegerea fotografului ideal care sa surprinda cele mai grozave cadre. In schimb, pentru ca in domeniu se gasesc foarte multi fotografi, e dificil sa fie alesi cei cu adevarat profesionisti, insa daca se tine cont de cateva cerinte, aceasta decizie e mai simpla de luat.
Citeste in continuare pentru a afla tot ce trebuie sa stii atunci cand alegi un fotograf pentru botez, iar principala cerinta este determinarea timpului alocat de acesta pentru eveniment. Un botez nu este la fel de complex ca o nunta, insa orice profesionist ar trebui sa se implice minim 40 de ore, care sa cuprinda nu numai discutiile cu clientii, ci si efectuarea propriu zisa a fotografiilor, mai apoi selectarea lor, editarea lor, includerea intr-un album si nu numai, in functie de pachetul ales.
Pretul corect
Tariful nu ar trebui sa reprezinte un criteriu principal dupa care sa fie ales un fotograf pentru botez, insa pe aceasta cale se poate determina care sunt cei mai potriviti intrucat, de regula, un pret mai mic asigura si o calitate inferioara a serviciilor. Cu alte cuvinte, pretul ar trebui sa fie direct proportional cu munca oferita, iar prin analizarea portofoliului se poate stabili daca fotografii se ridica la nivelul asteptarilor.
Recomandari
De asemenea, citeste in continuare si afla cat de importante sunt recomandarile, pentru ca experientele altora pot fi un mijloc ideal de a determina profesionalismul unui fotograf. De la prieteni, la cunostinte, de pe forumuri si diferite pagini, orice client are la dispozitie mai multe modalitati de informare.

Nu am nicio „intrare” acolo. Nu cred ca are rost sa aplic. Cam asa suna primul gand al unui potential candidat la angajare in Romania. De cele mai multe ori, in sistemul privat  (pentru ca in cel de stat lucrurile sunt mai complicate), fenomenul angajarii comporta, pe langa CV–ul cu pregatirea educationala, profesionala si recomandarile atasate, aspectul pre-relationarii cu un om al locului. Omul potrivit – fie ruda, fie prieten – care sa faca lobby, sa garanteze pentru tine si sa-ti faciliteze/asigure intrarea. Pe o piata aflata de prea multa vreme in stagnare si, de ceva ani, rostogolindu-se mai bolovanos sau mai fluid pe panta degringoladei, a cunoaste pe cineva undeva a devenit o conditie aproape indispensabila angajarii. Cu exceptia, poate, a cazurilor de internship si proba/prejuniorat. In industria media&advertising, care-mi este mai familiara, les jeux son faits demult. In cazul jucatorilor mai mari – demult consolidati si aproape niciodata deranjati in clasamente de vreun new-entry – ca si in al celor de talie mai mica – care supravietuiesc recesiunii prin diverse fandari, pivotari si alte jocuri de glezne – este impamantenita demult asa-zisa coruptie de angajare. In principal, traficul de influenta al nepotismului sau amicarelii. Eventual, cererea (de la obraz) de mita. Cvasi-omniprezent, ultrajul contra bunei evaluari. Toate acestea functioneaza macar ca lubrifiant de angajare, pe langa un CV, si el bine ticluit. In firmele (mai) mici, nu sunt putine cazurile in care esti evaluat si apreciat (aproape exclusiv) dupa criteriul „simpatiei” pe care o starnesti angajatorului. Totul se rezuma uneori doar la previziunea managerului ca te vei integra (sau nu) pe viitor in gasca. Sub pretextul sofist ca lucrurile nu pot functiona bine decat intr-o echipa armonioasa. De regula, criteriul „simpatiei”, aparent inofensiv, ascunde incompetenta angajatorului si teama acestuia de a nu fi surclasat, potential subminat, de un angajat. In trusturi sau firme mai mari, e uneori suficient sa cunosti un angajat care se are bine cu un sef. Sa fii in relatii bune cu cineva care sa te „bage” acolo. Sau, daca esti proaspat iesit pe ogorul muncii, sa te ia sub aripa lui ocrotitoare. Ucenic la maestru, cum ar veni. De-a lungul timpului, m-am ciocnit cu mai toate cazurile de coruptie de mai sus. Direct sau indirect. Cel mai amuzant mi s-a parut interviul meu de angajare intr-o divizie a unei multinationale. Eu, fata-n fata cu viitorul sef. „Discutia” a durat vreo doua minute. Angajatorul – timorat, nervos, modest in carisma – m-a intrebat de ce nu sunt deja asociata la o firma (aveam vreo 32 de ani). Si mi-a comunicat ca, avand in vedere… diferenta de varsta, nu-mi poate fi manager. Apoi, fara vreo intrebare de profil, a baiguit ceva cum ca as fi supracalificata. Si cu asta, discutia s-a incheiat. Mai putin amuzanta mi s-a parut reactia unei agente de recrutare care, dupa un inteviu preliminar si o proba, ma selectase dintr-un maldar de CV-uri pentru interviul final cu seful „al mare”. Interviul nu s-a produs. Eu am pus intrebari. Eu propun, Dumnezeu dispune, mi-a raspuns HR-ul. Apoi mi-a marturisit confidential ca sefu’ deja avea pe cineva – nepot, var – de adus in acel job. Si-atunci de ce-ati mai scos postul la concurs? am intrebat eu. Ca sa fim politically correct, mi-a replicat. Adica, de ochii lumii. Situatii precum cele de mai sus sunt de intalnit in cam toate agentiile de recrutare si institutiile cu departamente de resurse umane. Psihologii si trainerii angajati sufera de frustrarea muncii inutile. CV-uri „periate” si selectate cu grija, interviuri preliminare, teste. Cvasi-inutile. Pentru ca urmeaza, invariabil, angajarile pe ne-anuntate ale unor rubedenii, buni amici sau bine-relationati din sfera managerilor, asociatilor, patronilor institutiei. De cele mai multe ori, fara mizanscena vreunui concurs. Alteori, in posturi-fantoma, sfidand restructurarile de personal (posturi) si taierile drastice din salariul celorlalti angajati. Nu mai insist. Favoritismele la angajari s-au inmultit si agravat pe fundalul crizei marca 2009. Al colapsului pietei romanesti post 2009. Mascate sau la buna vedere, acte de coruptie pe piata muncii se intampla in cam toate industriile nefalimentare de la noi.  Si, probabil, nu doar in Romania. Pe de alta parte insa, cred ca refrenul generalizat Nu am nicio „intrare” acolo este foarte pagubos pentru mindset-ul unui potential candidat. A insista in directia unui cliseu de gandire mioritic-fatalist este, in general, pagubos pentru viata. Pentru noi toti, traitorii in Romania. Ne impiedica sa ne incercam „norocul”. Sa gasim solutii. Sa evoluam. Sau macar sa supravietuim. Asa cum incearca sa faca platforma online bestjobs.ro, cu ultimul sau clip on-air de auto-promovare. O incercare cam disperata, zic eu, in contextul despre care vorbeam mai sus.