Buridanisme

Nu pot deschide fereastra. E si albastra pe deasupra, culoare ce are darul de a ma scoate din minti. De la ochi pana la esarfe. Trag de ea, am incercat toate manerele. Imposibil, pare tintuita de mana unui nemernic ce vrea cu tot dinadinsul sa fiu captiv. Prizonier absent in fata unei ferestre-carcera. Nu se vede nimic prin ea. Nu vad aer, cer, nu vad nici macar vreo pasare ce-si arunca solemnul gainat spre mine. Sunt doar niste caramizi puse unele peste altele, strict inchegate, ce miros a proaspat. A ciment viguros. Sunt acum intre doua mirosuri iar nasul e o busola bolunda. In fata e cel de piatra vanata, mirosul ce uneste caramizile astea neghioabe, iar in spate sunt algele ce ma cheama. Da, in spatele meu nu e nimic, doar oceanul in fata caruia am stat toata noaptea. Si totusi trag de fereastra. Mi-au inghetat salele de-atata libertate…