Pornesc din debara, ascult un ecou fragil de zeu calare pe patine cu rotile. Inchid usile si sterg zidul cu muchia palmei. Nimic. Nu se intampla nimic. Ce astept? Sa se inmoaie peretii si sa-mi cada pe umeri. E rece si distantele se dilata. Soc termic interminabil. Fara punct si fara urmari. Am uitat sa-mi leg o sticla de vin la incheietura mainii, setea-mi va fi partener de drum…

E pentru prima data cand voi dormi cu capul sprijinit pe coapsa ta, nu ma voi misca deloc, vreau sa-ti simt dinlauntrurile cum zvacnesc nebune. Vreau sa simt cum mi se ridica barba, trepidand odata cu genunchii tai. Putem infasura impreuna cateva stele-licurici pe-o sfoara, sa-ti invelesc coapsele cu luminite? Imi intinzi o mana din ochii tai albastri?

Miroase a hora de gandaci si a mii de picioruse aprinse. Insuportabil, praf, mult soare pentru un octombrie ce se anunta atat de stilat, atat de “hydeparkian”, mult jeg in gandurile ce vin catre mine si foarte multa tandrete in cele ce pleaca. E un troc instabil, mereu l-am facut asa. Am primit si-am rasplatit. Am uitat cotorul de mar pe raftul bibliotecii, de acolo miroase hora. Insuportabil…